Poezia... adica "eu"...

    M-am hotarat intr-un final sa imi postez una din poeziile mele care e sau nu, reusita, dar cel putin face parte din mine si e un pic de sentiment acolo... poate un pic mai mult :P...
    Nu ma declar poet, insa mai "compun" si eu cand ma apuca... fiind una din pasiunile mele ( pentru ca am destule )... E ora 4:58, nu am somn si nici idei asa ca am sa ma opresc aici si te las sa citesti una din "creatiile" mele :) ...

Eu

O piatra ratacita imi inseamna sufletul

Asemeni unei adiere de vant imi e urletul

Golul, il simt, si totusi e plin de nimic,

Asa a fost, asa va ramane vesnic;

Nu stiu cine sunt, unde sunt, unde am sa trec…

Dar stiu ca-mi astept un capat, sa pot sa alerg, sa plec

Spre nicaieri… din nou sa-mi pun o intrebare

Voi avea vreodata in neinsemnarea mea, vreo scapare?

Voi putea iesi din cercul care se invarte mereu

In jurul nimicului care inseamna “eu”?

Sa fiu pictor as vrea, sa pot picta…

Pensula sa-mi fie destinul, mana sa-mi fie alegerea

Foaia sa imi tina existenta, sa imi gaseasca calea,

Dar nu pot, pentru ca nu exista asa ceva…

Din nou visez la nimic pentru ca nu exist

Imi fortez existenta, o provoc, ba chiar insist,

Inchid ochii… “eu”-ul dispare

Deschid ochii si iarasi apare,

Inchid din nou, stau o clipa

Uit sa-i deschid, si-aud cum țipă…

Ma trece rece si simt ca doare,

Ma apasa, greu, si-ncet dispare

“Eu”-ul pleaca, grabit, in departare

A uitat ca nu exista… dar tot vrea sa dispara

Undeva… linistit… sa poata sa moara,

“EU”…

p/s: ...si un mic autoportret facut cu ceva timp in urma...adica prin 2006 ...

Acelasi "TACI MAH!",

Piscot